Ce facem noi aici?
Am tot postat zilele acestea tot felul de realizări după cum am reușit să achiziționăm și noi din marea de speculanți și creșteri inimaginabile de prețuri materiale de protecție și soluții dezinfectante pentru spitalele din Iași. Poate mulți vedeți faptul că asociațiile se agită să strângă bani și rezultatele vin greu, dar mulți avem comenzi în așteptare, guvernul chinez a mai adaugat un control vamal, transporturile se rătăcesc, prețurile cresc, cantitățile se modifică și să nu uităm de birocrație … oh, birocrația mea dragă!
Toți ne dorim să scăpăm cât mai repede de constrângerile venite odata cu pandemia. Poate unii se intreabă, după cum am facut-o și eu, de ce nu mai încetează, ci mai degraba se întețesc toate strângerile de fonduri în această perioadă. Mulți dintre voi ați început să treceți cu o ușoară descumpănire prin feed-urile rețelelor sociale, uneori uimiți fiind de cât de mult se chinuie niște oameni să adune bani. Toți am avut aceleași gânduri, inclusiv eu, înainte să mă izbesc de realitate: “La ce la mai trebuie bani?/ Au adunat sute de mii de euro, pentru ce mai cer?/ Unde se duc toți banii?”, e firesc să ne întrebăm și aș vrea să vă dau câteva exemple de situații în care este pus un ONG la nivelul orașului Iași. La ora actuală, în Iași, există Spitalul de Boli Infecțioase și câteva spitale suport în jurul acestuia care au drept scop preluarea pacienților COVID 19 pozitivi. Fiecare spital a avut de tratat un anume tip de afecțiune până la această pandemie care a venit și a schimbat complet profilul spitalelor. Imaginează-ți să faci un lucru timp de ani de zile, să-l faci bine, și peste noapte să trebuiască să îți schimbi orientarea spre un virus despre care nimeni nu știe nimic. Îngrozitor, așa-i? E ca atunci când ești mic și înveți să mergi pe bicicletă, după 10 ani de mers pe bicicletă normal pe două roți, vine virusul și îți scoate o roată, îți strică frânele și te împinge la vale fără cască. Cam asta simt medicii acum. Revenind la întrebarea tuturor legată de bani. Concret: o linie de testare PCR costă aproximativ 50.000 euro, la care se adaugă o continuă cheltuială pentru consumabile, un combinezon de la 30 de lei a ajuns 150 lei, o mască chirurgicală de la 30 de bani la 3 lei, o masca de protectie ffp2 de la 4 lei la 40 de lei, un injectomat costă 12000 lei, un ventilator poate ajunge până la 20.000 euro și lista poate continua. Cum ți se par acum strigătele asociațiilor? Par puțin mai justificate? Zi de zi prețurile cresc, zi de zi numărul bolnavilor crește și materialele sunt tot mai puține.
Dar asta nu e tot. Medicii de familie, da ei, cei care susțin comunități întregi, medicii la care vin sute de pacienți lunar, ei ce fac? De ei ai auzit ceva? Într-un spital, de bine de rău, mai pui mâna pe o mască, pe un dezinfectant și te protejezi în caz de pacient pozitiv, dar în sate? Ce fac medicii de familie din Centrele de Permanență care asigură serviciul medical pentru comunități imense? Bunica Maria din vârful dealului nu se va duce la Spitalul de Boli Infecțioase pentru că tușește de când i-au venit nepoții din Italia, iar daca tot e liber, de ce să nu se ducă la Dispensar? Nimeni nu vorbește despre asta și e o tragedie la fel de mare ca în marile orașe. Până acum ai teme de gândire pentru încă o săptămână de carantină și parcă începi să înțelegi strigătele ONG-urilor.
Poate te-ai gândit să îți verși nervii pe statul român. Îți spun sincer, face tot ce poate. Mereu am privit spre Occident ce spitale au ei, ce autostrazi au ei, ce infrastructură, ce educație. Exact, sunt peste noi la orice capitol dar tot ce a trebuit a fost un virus să ne pună pe toți efectiv în genunchi pentru că poți să vorbești tu franceză, germană, engleză, italiană sau română – toți avem aceleași măști, aceleași combinezoane, aceiași doi plămâni și aceiași doctori copleșiți.
Companiile din România s-au mobilizat exemplar și au dat tot ce au putut și nu, nu e prima dată când fac asta pentru că multe dintre aceste companii aveau fonduri pentru bursele copiiilor nevoiași, fonduri pentru dezvoltarea comunităților de care aparțin și toate au făcut tot ce le-a stat în putere să aibă grijă de medici și de cei din #LiniaÎntâi. Tu, cel care vei citi asta, dacă vei ajunge acolo să știi că orice ajutor contează, e momentul ca implicarea individual să facă diferența – Ajută! Trei Vieți, Casa Share, Fundația Comunitară Iași – toți suntem aici pentru medici și toți ne dorim același lucru. Să ajutăm după cum știm noi mai bine.
Eu sunt medic rezident în anul I, practic eram “programat la primele mele lecții de mers pe bicicletă” și ce să vezi, nu e casca, nu e roata, nu sunt frânele, dar este o vale lungă și abruptă de coborât – de aceea am ales să observ. Mă uit la frica unor doctori care nu au clintit niciodată în fața unei provocări. Privesc neputincios cum rând pe rând spitale se închid pentru că oamenii mint în legătură cu locurile pe unde au fost sau cu cine s-au văzut. Mă sperii, mă enervez, mă întristez, sunt neputincios, dar incerc să fac tot ce îmi stă în putere să ajut. Nu pot trata pacienți de unul singur și de aceea am înființat alături de oameni dragi mie #FondulDonatorilor pentru că sunt neputincios și doar așa pot pune umărul la treabă să fac ziua de mâine un strop mai ușoară decât cea de azi și să-mi protejez colegii, mentorii, prietenii și familia, de aceea car cutii, caut mănuși, măști, combinezoane și alerg ca nebunul când mai găsesc un bidon de dezinfectant.
Dacă ai donat, îți mulțumim, dar nu te opri: adună-ți familia, vecinii, amicii din liceu sau facultate și spune-le să distribuie, să vorbească, devino un ambasador al binelui pentru că fiecare donație contează și fiecare mască, vizieră, mănușă sau litru de dezinfectant e un pas în fața pandemiei. Statul își va face treaba și face tot ce poate, noi nu încercăm să îl umilim sau să îl inlocuim, ci doar să-i mai luam câte o greutate din spate până se pune pe picioare.
Stai în casă, protejează-ți familia, dăruiește oricât de puțin și ajută-i și pe alții să înteleagă ce facem noi aici.
Autor: Dan Popescu